Credincioșii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Făgăraș, județul Brașov, au alergat duminică, 9 iunie, pentru a susține filiala Sibiu a Asociației Ridică-te și umblă în proiectul Taxi Gratis pentru persoanele cu dizabilități.
Prin intermediul proiectului, Asociația Ridică-te și umblă îi oferă transport gratuit oricărei persoane care, din diferite motive, nu se poate deplasa. Pe lângă transportul propriu-zis, beneficiarii au parte de asistența permanentă a voluntarului asociației, care îi însoțește și îi susține în desfășurarea activității, iar la final îi transportă înapoi acasă.
Pe lângă faptul că cei 25 de alergători, copii și adulți, au susținut demersul Asociației Ridică-te și umblă, întâlnirea de duminică a reprezentat și debutul unor întâlniri lunare de alergat. Ele fac parte dintr-o inițiativă mai largă de promovare a sănătății fizice și mintale a publicului larg, incluzând și seminare și cluburi de gătit sănătos și de post.