Libertate Religioasă

Conferința Științifică Internațională


Conferința Științifică Internațională

În zilele de 1 – 3 octombrie 2019 s-a desfășurat la București a VII-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale, iniţiată de către Asociaţia Conştiinţă şi Libertate în colaborare cu Parlamentul României - Comisia Juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților.

Ediția din acest an a abordat un subiect destul de sensibil prin prisma temei propuse spre dezbatere: ”Demnitatea umană și libertatea religioasă”. Articolele din Jurnalul Libertății de Conștiință, care conține 2 volume, pentru al doilea an consecutiv, a abordat subiectul din perspective multiple. Prezentările personalităților din sfera politică, dar și din lumea academică și ecleziastică, au conținut numeroase note comune, dar uneori ne-au surprins prin paradigme simțitor diferite, care au dus, bineînțeles, la concluzii diferite.

Conferința și-a atins din nou scopul prin faptul că a adunat la un loc reprezentanți ai diferitor instituții, dând o notă de continuitate dialogului în jurul libertății de conștiință și libertății religioase din România.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România a fost reprezentată de Neațu Aurel, Președinte; Dragoș Mușat, Directorul Departamentului Libertate Religioasă și Relații Oficiale. Conferința Transilvania de Sud a fost reprezentată, în calitatea de coorganizatori, de: Cătinean Petru, Directorul Departamentului Comunicare și Miron Mihai, Directorul Departamentului Libertate Religioasă și Relații Oficiale.
(Asociația Conștiință și Libertate a fost fondată de către Departamentul Libertate Religioasă și Relații Oficiale al Bisericii Adventiste din România)

Articol: Mihai Miron
Foto: Departamentul Libertate Religioasă & Departamentul Comunicare Conferința Transilvania de Sud