Departament Muzică

Concert de Muzică Sacră


În data de 2 februarie 2019, în sala Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Betel din Brașov s-a desfășurat Concertul de Muzică Sacră susținut de către Corul de cameră: The Royal Singers, condus de dirijorul Albert Codreanu. Muzica de calitate și interpretarea de excepție, cu un profund caracter spiritual, a provocat o adevărată încântare în rândurile celor care au venit să savureze piesele muzicale puse în valoare de membrii tineri ai corului.

Alexandru Natsis, membru fondator al corului, a evocat pagini din istoria apariției corului (anul 2012) și a subliniat substratul spiritual al existenței grupului coral, care are drept scop provocarea la închinare autentică. Publicul numeros din acea seară a înțeles importanța majoră ca oamenii să vină și să asculte muzică de calitate. Dar o înțelegere mai importantă a fost aceea ca spectatorii să se transforme nemijlocit în închinători, iar gloria să fie adresată exclusiv Creatorului și Mântuitorului Ceresc.  

Biserica locală, prin găzduirea evenimentului, a fructificat ocazia de a fi Mai Aproape de Oameni, iar numeroșii musafirii ai altor denominațiuni și confesiuni religioase au fost Mai Aproape de Dumnezeu.