Departament Muzică

Care este misiunea ta?


Corul Senin a susținut sâmbătă, 13 aprilie 2019, în Biserica Adventistă Betel din Brașov un program muzical intitulat ,,Care este misiunea ta?”. Meditațiile pregătite și alcătuite de tinerii coriști, alături de poeziile recitate, au fost completate de piesele corului dirijat de Roberta Greavu, care au avut drept scop întărirea mesajului transmis. 
Ora muzicală a cuprins principalele caracteristici ale misiunii, dar și chemarea apostolilor care ne este nouă adresată astăzi, de a duce lumii mesajul salvator și plin de speranță al Evangheliei veșnice. Membrii bisericii, alături de musafiri, au avut bucuria deplină de a asculta vocile calde ale tinerilor doritori să Îi aducă laude și slavă lui Dumnezeu. Și cu această ocazie, mesajul tinerilor a ajuns la inimile ascultătorilor, înviorând întreaga audiență. 
Pastorul  Mihai Miron, a rostit în încheiere cuvinte de încurajare, menționând rolul ucenicilor ca misionari și lucrarea de propovăduire a apostolului Pavel, adresând la final îndemnul de a merge ,,să ridicăm privirile oamenilor de la pământ la cer.” 

Articol semnat de Oana Greavu